Episodul IV

Formarea şi dezvoltarea târgului, secolul al XV lea

Aşezarea rurală de la Galaţi formată în jurul vadului de la Dunăre s-a transformat în târg datorită creării unui "portus" sau "emporium comercial". Aşezarea de la Galaţi face parte din acele rare aglomerări urbane apărute în jurul unui "emporium" deschis, pe direcţia marelui drum internaţional Nord-Sud. În condiţii asemănătoare s-a format şi Brăila, dar nu şi Cetatea Albă, Chilia, unde au fost descoperite componentele principale ale târgului: "castrum" şi "suburbium".

Cercetările arheologice efectuate pe faleza Dunării, în zona Bisericii Precista, probează existenţa meşteşugarilor şi negustorilor. Construcţia descoperită în această zonă, şi a cărei utilitate încă nu se cunoaşte, atestă, pentru secolele XV-XVI, prezenţa unor meşteşugari, zidari, lemnari, fierari etc. Cu ajutorul lor a fost înălţată biserica în jurul căreia s-a format, încă din secolul al XV-lea , un cimitir folosit şi în secolul următor. Printre obiectele găsite în preajma construcţiei se numără şi un inel masiv din bronz cu montură dreptunghiulară şi cu două protuberanţe datat, după exemplare din cetatea de la Cetăţeni, Argeş, în secolele XV-XVI. Cerceii de tâmplă, din bronz, aflaţi în unele morminte, au fost executaţi pe la sfârşitul secolului XV. Nu este exclus ca aceste podoabe să fi fost lucrate de meşteri gălăţeni.

Fragmentele de ceramică smălţuită şi ornamentată sunt din secolul al XIV-lea. Analogiile cu ceramica de acest gen găsită în cetăţile dobrogene, Enisala şi Păcuiul lui Soare, permit această datare, care ne lasă să întrevedem posibilitatea plasării acestei aşezări din vadul Dunării printre cele de "sorginte bizantină". Certe sunt legăturile cu Braşov şi Sibiu dovedite de monedele , emisiuni din perioada 1532-1552, găsite în mormintele cimitirului din yona Bisericii Precista, cercetat doar parţial, pentru că cea mai mare parte a lui a fost distrus de lucrările de construcţie din perioada comunistă. Monedele atestă, fără îndoială, o acţiune de tezaurizare, care a putut începe chiar din secolul anterior.

Numele orasului este atestat prima dată la 12 mai 1546, în Cronica Romanului si a Episcopiei de Roman, de catre episcopul Melchisedec, care precizează existenţa la "Vadul lui Rascu" (locul de trecere peste Dunare, unde se afla acum biserica Precista), a acelui "drum al Galaţilor". Aşadar, locul pe care s-a întemeiat târgul a fost la malul Dunării, în jurul vadului pe unde se trecea în Dobrogea, ca multe oraşe ale Moldovei, apărute la întretăierea drumurilor cu vadurile apelor.

În Moldova, toate târgurile au fost înfiinţate pe " pământ domnesc" şi Galaţii nu au făcut, desigur, excepţie de la această regulă. Dovada o avem în unele documente ulterioare secolului al XV-lea. La 4 martie 1644, Paraschiv feciorul lui popa Iane din Galaţi, dăruieşte bisericii domneşti din acest oraş, Sf. Dumitru, ctitoria lui Vasile Lupu, o vie, la Vadul Ungurului, între "viile domneşti". Într-o poruncă domnească din 15 octombrie 1742, Galaţi este socotit "târg domnesc". Constantin Mihai Racoviţă dăruieşte mânăstirii Sf. Spiridon din Iaşi, la 1 ianuarie 1757, "tot locul domnesc ce iaste în târgul Galaţi", adică "den sus la malul Dunării în giosu păr în gârla Reapidii spre miazănoapte în lungul locului păn unde înceape Riapidea, adică până în Brateş de acolo tot alăture cu Brateşul spre apus pănă suptu mal asupra Galaţilor în lungul locului pănă la gura scursurii la Dunăre, unde iaste magaziia Docuzluiului".

Ca toate celelalte târguri ale Moldovei, Galaţii şi-au avut "ocolul" lui. La 3 aprilie 1588, Petru Şchiopul vindea satul Şiviţa, din apropiere Galaţilor, "ce au fost domnesc" şi care, ca orice sat domnesc, făcea parte dintr-un ocol. Într-o relaţie din secolul al XVII-lea despre Giambattista Montalbani, inspirată din lucrările acestuia, se arată că domnitorul Gaspar Graţiani, (cca. 1575-1620) a fost domnitor al Moldovei între 4 februarie 1619 și 20 septembrie 1620 l-a recompensat pentru serviciile sale aduse, cu il castello di Galatz col sou teritorio".

Montalbani a fost pârcălab de Galaţi, deci expresia "col suo teritorio" se referă la "ocolul târgului" şi nu la întregul judeţ de care, la această dată, se îngrijea starostele de Covurlui.

Miron Costin povesteşte că în prima domnie a lui Alexandru Iliaş, 1620-1621, turcii au luat " şi Renii cu câteva sate.. pre Dunăre, ascultătoriu cătră ocolul Galaţilor" şi le-au alipit cetăţii de la Ismail.

Spre est ocolul se întindea până la Reni (azi Ucraina), iar după luarea Renilor de către turci, hotarul a rămas pe Prut. "Stâlapii galatenilor" amintiţi în documentul din 15 decembrie 1598 se referă la mânăstirea Galata care stăpânea partea de sus a iezerului Cahul. La vest hotarul se întindea până la Siret, ân apropierea căruia era şi braniştea domnească de la Lozova. Se poate conchide că pentru trebuinţele viilor şi morilor domneşti de la Prut şi a braniştei de la Lozova, dăruită Episcopiei de Roman, la 12 mai 1546, s-a organizat ocolul Galaţilor.

Acceptând ideea că ocoalele au fot, la început, "domenii feudale aparţinând voievozilor şi cnezilor locali, preluate , ulteriori de domnie, şi ocolul de la Galaţi datează din acestă perioadă.

 

 

Bibliografie : Paul Păltănea, Istoria Oraşului Galaţi, Editura Porto-Franco, Galaţi, 1994.

 

Istoria Galaţiului

Episodul III

Spre Evul Mediu, sec IV-XIV

După sec al IV lea nu a putut fi surprinsă, documentar, continuitatea acestei aşezări, dar trebuie admis ca o necesitate logică, născută din relaţiile economice ce au existat, în tot timpul între cele două maluri ale Dunării. Descoperirea unui mic tezaur de monede bizantine, din secolul al VII-lea, la Galaţi, marchează doar un moment din continua pătrundere a monedei bizantine în Moldova. Tezaurul de la Galaţi, descoperit în 1946, la punctul Vadul lui Raşcu (numele vadului, este , probabil, în legătură cu ,,chir Raşcu" donator de icoane în 1833, la biserica Sf. Gheorghe), era format din 12 monede de argint emise între anii 613-685. Locul descoperirii, un vad de trecere, indică poarta de pătrundere a monedei bizantine în Moldova, dar şi punctul principal al ariei de circulaţie a acestei monede în nordul Dunării. Tot prin această zonă trecea şi restul importului bizantin , ceramică, obiecte de podoabă, care de la Galaţi sau Şendreni se răspândeşte în interiorul Moldovei, pe văile Prutului şi Siretului.

Descoperirile arheologice de pe vechiul teritoriu al oraşului Galaţi, dovedesc existenţa unei aşezări de tradiţie geto-dacică, temelia viitorului târg. Situată pe malul Dunării, nu departe de Siret, Prut şi lacul Brateş, aşezarea rurală se va onsolida şi extinde , de prin secolul X, datorită pescuitului, care a fost, fără îndoială, ocupaţia de bază a locuitorilor. Celelalte îndeletniciri specifice începutului de Ev Mediu, agricultura, păstoritul şi diversele meşteşuguri, au existat şi ele, fără să fi ajuns însă la stadiul de dezvoltare al pescuitului.

Aşezarea de la Galaţi făcea parte ,în secolele VIII-X, dintr-un complex teritorial, nu de intensitatea celui din podişul moldovenesc, care tindea , impulsionat şi de influenţe bizantine, spre o anume organizare politică. Noi descoperiri arheologice dovedesc continuitatea aşezării din vadul Dunării în secolul XI. La vest de Biserica Precista a fost găsit un mormânt cuman, care poate fi pus în legătura cu cele din nordul judeţului de la ( Moscu, Băneasa, Bereşti, Umbrăreşti, Brăhăşeşti), dar şi o monedă bizantină din vremea împăratului Mihail IV Paflagonianul (1034-1041) aflată în împrejurimile oraşului. Acestea sunt dovezi clare ale unui negoţ ce lega sudul Moldovei de lumea nord dobrogeană şi de cea a Bizanţului.

Prezenţa la Dinogetia a unor mărfuri provenite din ,,lumea rusească", ca şi din ,,lumea vikingilor", indică folosirea drumului ,,comercial ce unea ţătile scandinave cu Constantinopolul". Nu este exclus ca din marele drum să se fi desprins o ramură care trecea spre Dinogetia pe la Chilia sau prin dreptul Galaţilor.

Toponime cumane Covurlui şi Suhurlui formate unul dintr-o rădăcina turanică şi celălalt dintr-un radical slav, atestă convieţuirea populaţiei româneşti cu cumanii în regiunea de sud a Moldovei, deci într-o zonă în care s-a format şi târgul Galaţi, dintr-o aşezare rurală, legată de ,,schela naturală" existentă aici şi în nici un caz dintr-o cetate cumană cum se credea.

Toate cele expuse mai sus ne îndreptăţesc să admitem că Galaţii datează din perioada anterioară întemeierii statului moldovean, chiar dacă nu este amintit în lista rusă de oraşe, alcătuită între anii 1387-1392, din care mai lipsesc şi alte oraşe a căror atestare este sigură din secolul al XIV lea.

Bibliografie : Paul Păltănea, Istoria Oraşului Galaţi, Editura Porto-Franco, Galaţi, 1994.

 

Episodul II

Dovezi de continuitate daco-romană

Statornicia unei aşezări, la Galaţi, în vadul Dunării, este dovedită şi de o descoperire din vecinătatea Bisericii Precista, o groapă dacică, cu ceramică romană din secolul III. Săpăturile arheologice au surprins doar limita de nord a aşezării înghiţită de apele Dunării. Cu toată lipsa de dovezi , se poate presupune că lumea dacică a fost prezentă aici, în vadul Dunării, înainte de stabilirea romanilor în fortificaţia de pământ din cartierul Dunăream construită în anii 102-105, şi apoi în cea de la Tirighina.
În mod cert "lumea" romană din Dobrogea (Moesia Inferior) a fost prezentă în aşezarea dacică de la Galaţi, ca şi în cea de la Bărboşi, înainte de începerea primului război daco-roman. Integrarea acestei zone, după cel de al doilea război, în provincia Moesia Inferior a determinat, în teritoriul limitate de valul de pământ Tuluceşti-Şerbeşti, dezvoltarea unei înfloritoare vieţi civile. Vestigiile ei se găsesc pe teritoriul oraşului. Un exemplu ar fi sarcofagul de piatră descoperit la 30 iunie 1867, în curtea locuitorului Dobre Radu. Locul descoperirii, str. Lozoveni nr. 70, , nu a mai putut fi identificat.După indicaţiile descoperitorilor, sarcofagul de piatră a fost găsit "de la movilă opt paşi", aşadar în apropierea sarcofagului a fost un tumul. Zona aceasta, de la periferia de nord a oraşului a fost foarte bogată în tumuli. O parte din ei mai putea fi văzuţi în urmă cu câţiva ani  pe şoseaua Galaţi-Tuluceşti, dar construcţiile din zonă i-au distrus.( Într-o hotarnică a "moşiei gospod", din 26 noiembrie 1786 se arată că hotarul trece "alăture cu movila jodovilor pi dispre apus şi tot culme dealului... pe lângă alte movile... ce-i zic movila ciumaţilor şi tot culmea dealului în sus dispre apus di alte movile". Călătorul britanic Adam Neale remarca, în cartea sa Travels Through Some Parts of Germany, Poland, Moldavia, and Turkey, publicată în 1818, numărul mare al movilelor de la Galaţi.)
Mormântul ce adăpostea sarcofagul a fost jefuit, poate, încă din anitichitate. Pe unul din frontoanele capacului este reprezentat un cavaler călare, cu o lance în mâna dreaptă, iar pe celălalt un taur, cu o rozetă deasupra. Pe aripile acroteriilor este sculptată o faţadă de templu. După relatările unui raport oficial, din acea vreme, "sarcofagul înlăuntrul groapei era acoperit în toate împrejurimile cu zid de piatră vânătă tare, aşezat în mortieră de var şi nisip, care mortier s-a transformat într-o migmă aşa de tare ca piatra". Mormântul a fost orientat pe direcţia nord sud, frontonul cu reprezentarea călăreţului fiind înspre nord. Reprezentările sincretiste de pe sarcofag, cuprind elemente din cultul Cavalerilor Danubieni, sau a Cavalerului trac, figurate, probabil, pentru a câştiga bunăvoinţa zeilor locali, în care credea cel îngropat.
În interiorul sarcofagului au fost găsite " 22 bucăţi os găurite, ca un fel de nasturi, albi-galbeni, lungăreţi şi ascuţiţi la un capăt" şi " două bucăţi mici foi de aur, una ca de un deget şi alta mai mică". Presa gălăţeană de la 1867 relata ca sarcofagul "ar fi fost plin cu monede antice alre romanilor şi dacilor", pe care" posesorul locului şi cu alţi tovarăţi" le-ar fi împărţit cu "cofa". Deci este posibil ca mormântul să fi aparţinut unui personaj bogat, poate un comandant al unităţilor militare romane staţionate la Bărboşi sau un negustor.
Timp de aproape un secol sarcofagul a fost expus în Grădina Publică, abia în anul 1956 intrând în patrimoniul Muzeului de Istorie Galaţi, unde se află şi astăzi.
În alte zone ale oraşului s-au mai găsit noi dovezi ale unei locuiri romane la Galaţi. În afară de o piua de marmură albă, descoperită pe str. Domnească, în parcul de lângă Biserica Catolică, au mai apărut şi fragmente ceramice în alte zone ale oraşului ( str. Nicolae Bălcescu nr. 32, str Domnească-Hotel Dunărea, str Ştiinţei nr 31. Pe malul Dunării une a fost Vadul Boilor, a fost găsită o mască de actor în miniatură ce se află în posesia Muzeului Judeţean de Istorie Galaţi.) . În 1948 a fost scos, întâmplător, din Dunăre, în zona restaurantului Pescarul, un denar roman republican din timpul consulului M. Porcius Lecca, este greu de precizat însă dacă acest denar provine din tezaurul de la Bărboşi.
Marea necropolă tumulară formată în jurul acelui castellum de pământ din cartierul Dunărea, amintit mai sus, este legată mai mult de castrul roman de la Bărboşi, decât de aşezarea din vadul Dunării. În necropolă, constituită în secolele II-IV, a fost descoperit şi un cavou roman cu vestibule şi cameră pictată, dovada unei prosperităţi economice ce nu lipsea, nici din aşezarea de la vadul Dunării, care a dăinuit şi după părăsirea castrului de la Bărboşi, datată în secolul al IV-lea. Traficul commercial continuu pe drumurile spre Poiana şi de-a lungul Prutului, contactele cu bogata piaţă a Dinogetiei au contribuit la persistenţa şi dezvoltarea acestei aşezări.


Tumul= Movilă artificială, conică sau piramidală, din pământ sau din piatră, pe care unele popoare din antichitate o înălțau deasupra mormintelor.

Fronton= Element de formă triunghiulară, mărginit de o cornișă, care încoronează fațada unui edificiu . Element de arhitectură, alcătuit dintr-o cornișă curbă sau frântă, care se găsește deasupra intrării unui edificiu, deasupra unei uși etc.

Acroter= Soclu așezat pe un fronton pentru a susține statui, vase sau alte ornamente; (p. ext.) statuie sau elemente ornamentale așezate pe acest soclu.

Necropola=Complex de morminte sub formă de bolți subterane sau construcții la suprafața solului. 2) Ansamblu de monumente funerare

Bibliografie : Paul Păltănea, Istoria Oraşului Galaţi, Editura Porto-Franco, Galaţi, 1994.
.

 

 

 

 

Episodul 1

Din vremuri străvechi până în secolul al XIV-lea

Mărturii străvechi

Înaintarea apelor Mării Negre spre uscat, pe o suprafaţă mare, ca efect al mişcării de coborâre a scoarţei terestre, în zona Siretului inferior, explică lipsa unei aşezări umane , pe terotoriul oraşului Galaţi, în paleoliticul inferior. Alte cauze naturale au fost raritatea izvoarelor cu apă potabilă şi existenţa pânzei de apă freatică la mare, şi foarte mare adâncime, fapt ce a împiedicat, în paleoliticul superior, coborârea cetelor de vânători spre Dunăre. Aşezarea gravetiană de la Băneasa (65 km faţă de Galaţi), judeţul Galaţi, este cel mai sudic punct paleolitic din Câmpia Covurluiului.
În neolitic, se întâlneşte aceeaşi situaţie, terasa largă şi deschisă a Dunării, lipsită de cetăţi naturale, nu oferea condiţii favorabile pentru dezvoltarea unei aşezări omeneşti în această zonă. După cercetările efectuate până acum, cea mai apropiată aşezare neolitică din acest areal, este pe malul estic al bălţii Mălina, unde au fost descoperite fragmente ceramice de tinp Stoicani-Aldeni, unelte de silex şi os. Tot în această zonă, dar pe malul sudic al bălţii Cătuşa, s-a descoperit un "sceptru" de piatră aparţinând culturii Coşlogeni din perioada de sfârşit a epocii bronzului. În cartierul "Dunărea" a fost, de asemenea cercetată o necropolă tumulară din bronzul mijlociu şi târziu, aparţinând culturilor Monteoru şi Coşlogeni. Lângă Biserica Precista, cu ocazia unor săpături, au fost găsite dovezi ale unei aşezări hallstattiene timpurii, de tip Babadag, şi care este strâns legată de aşezarea Hallsttat din comuna Vânători, jud. Galaţi.
În afară de aşezarea menţionată mai sus, pe vechiul teritoriu al oraşului, au mai fost găsite, în zona de nord (strada Traian, nr. 309), 15 săgeţi "scitice", provenind, probabil, dintr-un mormânt tumular, dispărut prin nivelarea terenului. Săgeţile au cartuşul gol, deci au fost folosite ca arme şi nu ca semne premonetare. O săgeată din bronz triunghiulară , a mai fost găsită întâmplător pe strada Nicolae Bălcescu la nr. 63. Aceste săgeţi au aparţinut popolaţiei geto-dacice din sec IV-III î.Hr. de pe teritoriul oraşului, ele fiind contemporane cu amforele elenistice găsite la Galaţi şi pe terasa Brateşului. Amforele au fost descoperite în zona Grădinii Publice, una la sfârşitul sec al XIX-lea şi alta în 1973, de proveninenţă thasiană, datând din sec IV-III î.Hr. Prezenţa lor la Galaţi demonstrează existenţa localnicilor, care folosesc şi ceramică grecească, constatare dovedită şi de descoperirea de la Frumuşiţa, jud Galaţi. Amfora găsită în 1973 avea oase calcinate, deci a fost întrebuinţată ca urnă de incineraţie.
În jurul anului 1870, s-au descoperit în împrejurumile Galaţiului o monedă histriană, donată Academiei Române de Al. Papadopol Calimah, de tipul vulturului de mare (sec.IV, î. Hr) şi un stater de aur de la Alexandru cel Mare. În 1872 au mai fost descoperiţi alţi doi stateri. Unul a fost donat Academiei Române, în 1879 de acelaşi Al. Papadopol Calimah, iar celălalt se afla la acea dată în posesia familiei Catargiu şi a fost descris de Al. Papadopol Calimah în "Journal de Galatz", din 13 august1872. Împreună cu aceştia a mai fost găsit şi un stater datând din perioada lui Filip al III-lea (323-316). Monedele de la Galaţi nu sunt apariţii izolate, ele trebuie puse în strânsă legătură cu răspândirea monedelor histriene şi macedonene din zona Siretului Inferior.
Descoperirile amintite mai sus, constituie, fară îndoială, argumente pentru existenţa unei aşezări geto-dacice de tradiţie hallstattiană, la Galaţi ale cărei începuturi sunt, cu siguranţă, anterioarea secolelor IV-III î.Hr. Prin această aşezare, pe unde trecea străvechiul drum al Prutului, s-a menţinut permanenţa schimburilor economice cu populaţiile de la sudul Dunării.

Bibliografie : Paul Păltănea, Istoria Oraşului Galaţi, Editura Porto-Franco, Galaţi, 1994.