Zi de doliu si comemorare 16 mai 1812-16 mai 2012

Rusia va primi Moldova, Basarabia, Valahia şi Bulgaria; Franţa va primi Albania, parte din Bosnia, Moreea şi Candia; Austria, Croaţia şi o parte din Bosnia. Serbia va fi independentă şi dată unui prinţ din casa de Austria sau unui alt prinţ străin, căsătorit cu o mare ducesă a Rusiei”.

(Notă dictată, la 9 martie 1808, de feldmareşalul rus Piotr Rumianţev-Zadunaiski, lui Armand Augustin Louis de Caulaincourt, ambasadorul Franţei la Petersburg. Chipul lui Rumianţev este pe bancnota de 200 de ruble de la Tiraspol din anul 2004);

Principatele Moldova, Valahia Mare şi Mică (Muntenia şi Oltenia) şi Basarabia se alipesc prin acest tratat de pace pe veci Imperiului rus cu oraşele, cetăţile şi satele, cu locuitorii acestora de ambele sexe şi cu averea lor. Fluviul Dunărea va fi de acum înainte graniţa între cele două imperii.”(Poziţia Rusiei la tratativele de la Hanul lui Manuc, Bucureşti, 16 mai 1812)

„Nu sunteţi jenaţi, voi, care deţineţi un sfert de glob, de disputa pentru un petec de pământ (fâşia dintre Siret şi Prut) care nu vă este necesar?… Eu vă ofer Prutul, nimic în plus; Prutul sau războiul… Ismailul singur vă răsplăteşte războiul şi aveţi încă patru fortăreţe şi o superbă provincie.”(Marele vizir Ahmet-paşa către generalul-conte rus Langeron)

S-au împlinit 200 de ani de la dezmembrarea Moldovei istorice prin târgul secret de la Bucureşti dintre Imperiul Rus şi Imperiul Otoman. Sub privirile interesate ale Austriei, Franţei şi Prusiei.Moldova voievodală devenise spaţiu de confruntare geopolitică şi geomilitară, monedă de schimb între trei imperii. Conducătorii românilor de la Bucureşti sau de la Iaşi nu ştiau nimic. Abia dacă intuiau ce s-a semnat la Hanul agentului multiplu Manuc-Bei, pe data de 16 mai 1812.Era însă primul tratat internaţional care consfinţea un rapt teritorial de proporţii contra românilor, după ce, în 1774, Înalta Poartă cedase Austriei tot ce nu-i aparţinea de fapt: toată Bucovina.Cu tot cu mormântul de la Putna. Aşa au apărut în istoria noastră denumirile improprii “Basarabia” şi “Bucovina” pentru a desemna provincii moldoveneşti, jinduite de imperiile vecine.Practic, tratatul semnat la Bucureşti, la 16 mai 1812, este un prolog la odiosul pact Molotov-Ribbentrop, din 23 august 1939.În jurul acestor repere istorice, Rusia a invadat de 14 ori teritoriile locuite de români, indiferent ce denumire trecătoare aveau. Au fost documente care au creat consecinţe juridice, economice, sociale şi politice în detrimentul românilor, cei mai afectaţi fiind conaţionalii noştri din Basarabia, Transnistria şi din nordul Bucovinei.

Spaima de Napoleon, ghinionul românilor

Războiul ruso-turc din perioada 1806-1812 a fost provocat de ţarul Alexandru I, care intuise politica expansionistă spre est a lui Napoleon Bonaparte. Astfel, pe data de 18/28 octombrie, ţarul Alexandru I a poruncit trupelor sale să traverseze Nistrul şi să ocupe Ţările Române.
După cum am anticipat, cei mai importanţi factori de influenţare a războiului din 1806-1812 au fost jocurile de interese dintre Prusia, Franţa şi Imperiul Habsburgic.
La începutul ostilităţilor, toţi ambasadorii ruşi din capitalele europene au fost instruiţi să declare că Imperiul Rus nu avea “nici cea mai mică intenţie să cucerească ceva de la Turcia”, urmărind doar “prevenirea intenţiei lui Bonaparte, clar exprimate de ambasadorul său la Constantinopol, de a trece armata franceză prin posesiunile otomane, pentru a ataca la Nistru”.
În ciuda asigurărilor iniţiale, cu ocazia semnării Tratatului de la Tilsit, din data de 25 iunie/7 iulie 1807, dintre Rusia şi Franţa şi după întâlnirea de la Erfurt dintre Alexandru I şi Napoleon, ţarul a căpătat în cele din urmă acordul suveranului francez pentru ocuparea de către Imperiul Ţarist a celor două principate dunărene – Valahia şi Moldova – în cazul victoriei ruşilor în războiul cu otomanii din 1806-1812.
Aici intervine rolul lui Armand Augustin Louis de Caulaincourt, ambasadorul lui Napoleon Bonaparte la Petersburg, viitor ministru de Externe al Franţei.
Oferta iniţială a lui Napoleon I pentru Rusia, în detrimentul românilor, este uluitoare şi astăzi, la fel ca a lui Hitler de mai târziu: toată Moldova istorică şi toată Valahia!
“Principatele Moldova, Valahia Mare şi Mică şi Basarabia” să se alipească “pe veci la Imperiul Rus, cu oraşele, cetăţile şi satele, cu locuitorii acestora de ambele sexe şi cu averea lor”, specificându-se că “fluviul Dunărea va fi de acum înainte graniţa dintre cele două Imperii”.
Vorbeam toţi ruseşte astăzi şi am fi suferit aceeaşi criză identitară, ca basarabenii din zilele noastre.
Prin urmare, armata ţaristă invadează Principatele Moldovei şi Valahiei şi înfrânge armata otomană la Ruse, apoi la Slobozia.
Ţarul Alexandru I voia tratative rapide, înaintea campaniei lui Napoleon spre est. De aceea, negociatorii englezi şi francezi făceau presiuni pentru ca tratativele să se tergiverseze.
Evenimentele se precipitau, Napoleon pregătea campania din Rusia şi era sigur de victorie, dar avea nevoie de timp. Formal, a acceptat pretenţiile Rusiei.
Mihail Kutuzov a făcut presiuni pentru semnarea Tratatului, înainte de invazia lui Napoleon. Poate şi de aceea, Kutuzov l-a sfătuit pe ţar să nu pretindă toată Moldova şi toată Valahia.
Înalta Poartă s-a opus propunerilor ţariste iniţiale, Rusia declarându-se mulţumită şi cu ocuparea “doar” a teritoriului dintre Siret şi Nistru. Evoluţiile militare şi politice i-au determinat pe unii politicieni şi generali ruşi să ceară guvernului ţarist să accepte doar ocuparea Bugeacului (viitoarele judeţe Cahul, Ismail şi Cetatea Albă).
Odată cu îmbunătăţirea situaţiei de pe front, Imperiul Ţarist a cerut ferm cedarea întregului teritoriu dintre Prut şi Nistru.
Ruşii au înţeles mai târziu că puteau să pretindă mai mult de la turci, dar se temeau că Poarta nu va accepta.
Amiralul Ciceagov scria mai târziu: „Am mai aflat că, dacă negociatorii ruşi ai păcii de la Bucureşti ar fi insistat asupra diverselor lor cereri, cei ai turcilor aveau ordinul să cedeze asupra tuturor punctelor. Astfel, s-ar fi putut obţine Siretul drept graniţă a Basarabiei.”

Şcoala “anexelor secrete”

Tratatul semnat în Hanul lui Manuc avea 16 articole publice şi două articole secrete.
Rusia începe acum să pună bazele şcolii “anexelor secrete” contra vecinilor.
Prin articolele 4 şi 5, Imperiul Otoman ceda Imperiului Rus un teritoriu de 45.630 km², cu 482.630 de locuitori, 5 cetăţi, 17 oraşe şi 695 de sate (conform cu recensământul poruncit de autorităţile ţariste în 1817).
Au trecut în componenţa Imperiului Rus ţinuturile Hotin, Soroca, Orhei, Lăpuşna, Greceni, Hotărniceni, Codru, Tighina, Cârligătura, Fălciu, partea răsăriteană a ţinutului Iaşilor şi Bugeacul. Autorităţile ţariste au denumit, în 1813, noua regiune ocupată “Bessarabia “.
Articolele IV şi V consfinţeau sfâşierea în două a Principatului Moldovei, vasal Porţii, şi răpirea de către Rusia a regiunii dintre Prut şi Nistru, denumită de atunci încolo Basarabia:
„Articolul IV: Prutul, de unde acest râu pătrunde în Moldova, până la vărsarea lui în Dunăre, apoi din acest loc malul stâng al acestui fluviu până la Chilia şi la vărsarea sa în Marea Neagră, vor forma hotarul celor două imperii: Rusia şi Turcia.
Articolul V: Partea din Moldova aşezată pe malul drept al Prutului este părăsită şi dată Sublimei Porţi, iar Înalta Poartă otomană lasă Curţii imperiale a Rusiei pământurile din stânga Prutului, împreună cu toate fortăreţele, oraşele şi locuinţele care se găsesc acolo, precum şi jumătate din râul Prut, care formează frontiera dintre cele două imperii.”
Articolul 6 prevedea retrocedarea către Imperiul Otoman a oraşelor Anapa, Poti şi Akhalkalaki, dar ocuparea de către Rusia a portului Suhumi (Georgia de azi) şi altor localiutăţi din Caucaz. Prin Tratatul de la Bucureşti, Serbia devine mai autonomă şi începe deznaţionalizarea românilor din Timoc.
Ţarul se obliga să-şi retragă trupele din Moldova şi garanta locuitorilor de pe ambele maluri ale Prutului dreptul ca, timp de un an, să se mute de ce parte a noii graniţe ar fi dorit şi să-şi vândă averea după propriul interes.
În timpul acestui an, s-a înregistrat încheierea unui număr extrem de mare de vânzări şi de schimburi de moşii.
Era începutul primului calvar organizat contra românilor din est. Se declanşează rusificarea, începe refugiul.
S-au încălcat toate tratatele de drept internaţional ale momentului. Moldova nu era provincie otomană şi, prin urmare, Sublima Poartă nu putea ceda de drept ceea ce nu-i aparţinea. La fel procedase în 1774 cu Bucovina. Fraţii fanarioţi Dimitrie şi Panaiot Moruzi au fost decapitaţi de turci pentru trădarea intereselor Istanbulului la tratative, însă, oricum, otomanii fuseseră corupţi de ruşi cu numeroase daruri, “cu aur, pietre şi sidef”, cu mese festive şi cu femei alese de armeanul Manuc-Bei. Mihai Eminescu scria că „rubla rusească şi trădarea dragomanului Moruzi” au „hotărât definitiv condiţiunile tratatului, cedând Rusiei cea mai frumoasă parte a Moldovei, care e situată între râurile Nistru şi Prut”. Dumitrache şi Panaiot Moruzi au fost agenţi de influenţă ai Rusiei şi sperau că vor domni apoi la Iaşi şi la Bucureşti. Există dovezi că al treilea frate Moruzi, Alexandru, a primit asigurări de sprijin din partea ţarului Alexandru I. De fapt, negociatorul rus A. Italinski scria în 1815: „Cei doi fraţi Moruzi în timpul ultimelor negocieri cu Poarta Otomană au contribuit suficient pentru sfârşitul favorabil acelor tratative – devenind jertfa râvnei lor… Cel de al treilea frate, rămas în viaţă, principele Alexandru Moruzi, de asemenea, pentru fidelitatea şi sârguinţa sa primise de nenumărate ori de la Alexandru I asigurări de susţinere şi protecţie…”. Pentru ţarul Alexandru I, semnarea tratatului a fost o mare victorie diplomatică şi militară. Voia să acapareze cât mai multe teritorii pentru a avea de unde să cedeze în cazul unei înfrângeri. Şi aşa. nu erau teritorii ruseşti. El a ratificat tratatul cu o zi înainte ca Napoleon să plece prin stepele Rusiei. Apoi i-a retras pe cei 43.000 de militari de la Dunăre şi i-a aruncat asupra armatei lui Napoleon. Românii nu ştiau nimic nici după semnarea tratatului. La fel ca în august 1939. Negociatorii ruşi Аl. Langeron, P. V. Ciceagov şi alţii au scris despre intrigile ţariste de la tratativele de la Slobozia, Giurgiu, Iaşi şi apoi Bucureşti. În viziunea lui Alexandre Langeron, autorii Păcii de la Bucureşti n-au fost diplomaţii împuterniciţi de Alexandru I şi Mahmud II, ci fanarioţii care au găsit formula potrivită а unor cesiuni teritoriale limitate, ca să-şi poată păstra, în continuare, drept fiefuri de exploatare Valahia şi Moldova.

În concluzie, Moldova istorică a fost sfârtecată ca urmare a intereselor geopolitice, singurul profitor pe termen lung fiind imperiul ţarist, apoi Uniunea Sovietică.